Sa ne aducem aminte … Dan Spataru

Muzica nu are varsta iar noi cei de pe PartyRadio nu puteam sa ramanem indiferenti la cine a fost Dan Spataru si va aducem cateva informatii despre el cu speranta ca muzica buna sa ramana mereu in sufletul nostru si sa nu ii uitam pe cei care viata lor a insemnat doar … SCENA !

Dan Spataru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Și-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan Spataru a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei „copiii mei să învețe carte”. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaș. A jucat la „Progresul”, apoi la „Știința București”.

În anul III la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară.

Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la „Mon Jardin” și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spataru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, Sida, la „Teatrul Fantasio” din Constanța. S-au căsătorit în 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost „familist convins” și „un model de tătic”.

A fost o personalitate a lumii muzicale românești, a rezistat timpului, ne-a învățat să-i acceptăm slăbiciunile și a reușit să-și lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi.

A urmat un lung sir de slagare: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre”. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute și 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!“ Moartea lui Dan Spătaru în urma unui infarct, pe 8 septembrie 2004, la București, a adus la înmormântarea sa peste zece mii de oameni.

Related posts:

Partajează astaShare on Facebook5Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Tweet about this on TwitterShare on Google+0
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*