Tame Impala a lansat piesa “Patience”

Tame Impala a revenit în peisajul muzical, prin lansarea piesei “Patience”. Aceasta soseşte după 4 ani de pauză, succedând albumul “Currents” din 2015. Acel material a fost certificat cu disc de aur şi nominalizat la Premiile Grammy.

“Patience” de la Tame Impala sună ca o noapte plină de umiditate în Miami. E o călătorie sonică printre ultimele cocktailuri dintr-un club de pe malul mării şi e o piesă bună de digerat atât la apus, cât şi la răsărit. Instrumentalul şerpuieşte în stereo în mod hipnotic, combinând muzica disco cu cea electronică şi o voce visătoare a solistului Kevin Parker.

Auzim acorduri de pian şi sintetizatoare disco, un beat midtempo în fundal şi chiar nişte conga pentru un vibe exotic. Phaser-ul nu poate lipsi pentru a face experienţa mai cosmică. E o abordare retro futuristă găsită şi la Calvin Harris în ultima vreme.

Ultimul album al grupului Tame Impala a fost “Currents” din 2015, dar între timp au mai sosit nişte B Sides nelansate prin release-ul “Currents B-Sides”. Artiştii au bifat colaborări cu ZHU şi Theophilus London în ultimii ani. Creierul acestui proiect muzical, Kevin Parker a produs piese pentru Lady Gaga, Travis Scott, Kali Uchis şi Pond.

Tame Impala va concerta în acest an la festivalul Coachella şi va apărea pentru prima dată în cadrul emisiunii Saturday Night Live în ediţia de pe 30 martie 2019. Grupul are multiple apariţii pregătite pentru 2019, inclusiv la Glastonbury, Lollapalooza, Shaky Knees, Boston Calling şi Mo Pop.

Formaţia australiană este activă din anul 2007, sub tutela multi instrumentalistului Kevin Parker. Acesta compune muzică, înregistrează, cântă live şi produce track-urile. I se alătură Dominic Simper, la chitară şi sintetizator şi câţiva membri ai grupului australian de rock psihedelic Pond. Tame Impala are la activ 3 albume până acum şi îl pregăteşte pe al patrulea pentru debut în 2019.

Ultimul LP, “Currents” a primit distincţiile “Cel mai bun album rock” şi “Albumul anului” la ARIA Music Awards. La Premiile Grammy din 2016 a fost nominalizat pentru “Cel mai bun album de rock alternativ”.

Leave a Reply